De veghe in lanul cu Floarea Soarelui

Martie 4, 2008

papercut_by_po_sol_ona.jpg

„Te-ai gandit vreodata la moarte? Adica, evident ca te-ai gandit…oricare dintre noi se gandeste la un moment dat, dar nu-i dam mare importanta. Parca o stim, dar ne prefacem ca nu ar exista asa ceva. Ce ipocriti suntem noi oamenii uneori, nu ti se pare?” spunea toate acestea cu o voce senina in care se simtea zambetul. Vorbea ca si cum ar fi povestit despre pretul carofilor din piata. Dar e ca si cum vorbea singura, dar continua cu o voce tot mai inceata. „Mai stau cateodata si ma gandesc ce as face daca intr-o zi tu nu te-ai mai intoarce… Ai adormit deja? Esti culmea!” Mai privi de doua ori in jur, apoi spre geam. Era semi-bezna. Becul acela mare din strada ii permitea sa vada in umbra monitorul de pe birou, hainele lui impaturate pe scaun, cateva carti rasfirate pe covor langa o scrumiera si degetele lui de la picioare ce ieseau de sub marginea plapumei.
Se gandi ca un ceai fierbinte cu lamaie ii va chema somnul. Il sobi incet uitandu-se la iubitul ei cu drag. La cum respira greu. Nu-i placea sa recunoasca ca sforaie. Era un barbat frumos. Dar nu in genul modelelor …. Ii placea sa-i atinga varful nasului pe care batea usor lumina becului strazii. Sau lumina lunii. Nici ea nu-si dadea exact seama care dintre ele era.
Dupa ce roase feliile de lamaie pana la coaja, se cuibari usor langa el si incerca sa doarma. Deja isi facuse o lista vizuala in ordine cronologica cu lucrurile ce trebuiau rezolvate a doua zi. „Uffff…” Si erau atatea. Cand se mai odihnea daca adormea atat de tarziu?
In timp ce-si punea astfel de intrebari retorice, pe jumatate incepea sa viseze un sezlong galben udat de transpiratie si apa minerala, undeva intr-un loc necunoscut, pe la vreo 35 de grade. Avea un costum de baie, two piece, in dungi colorate: verde inchis, maro si violet, iar unghiile de la picioare erau de un rosu aprins. Era amuzant sa lenevesti la plaja gandindu-te la ceilalti colegi de servici care in acelasi timp incercau sa-si atinga targetul. Pe caldura asta! Poate li s-a stricat si aerul conditionat de la birou… Incepu sa rada la astfel de ganduri. In vis. Si totusi devenea plictisitor sa stea doar cu sezlongul . Ar vrea sa inoate, dar cu cine sa-si lase geanta su hainele? Nu, nu-i placea asa. oare pe unde se plimba marlanul ei drag?Cum sa face ca el nu aparea in vis? Macar pentru a avea grija de poseta ei pana se scalda, daca sa nu-i tina urat. „Cat de plictisitor e sa fi singur..”
Se ridica lasand totusi geanta, sezlongul si flip-flops-urile singuri.
Isi lua o inghetata fara bani, nu stie cum. E vis. Aici se poate orice, oricum.
La cata lene o incerca, va fi greu pana si sa-l caute pe el pe intreaga faleza. Si totusi ceva nu-i da pace. Nu-i este dor de el, l-a vazut acum zece minute. Ar vrea sa imparta inghetata ei de alune in clipa asta, dar altceva trebuie sa-i spuna. Ce anume? „De ce nu-i spun daca e langa mine?”
Ring!Ring!Ring! Alarma…
Era ora 8, iar ea il prindea de mana sa verifice intr-adevar daca e langa ea.
„Stii…” spunea incet… „Am visat ca treabuia sa-ti spun ceva!”
El deschide ochii brusc.
„Problema e ca nu mai stiu ce. Era ceva. Atat..” continua ea.
El avea cearcanele foarte pronuntate si casca intr-una.
„Poate ca era te iubesc, dar ma indoiesc ca asta era. Stii ce cred eu despre cuvintelealea… cu cat sunt mai mai rare, cu atat mai valoroase.”
Ofta ranit si distant fara sa spuna nimic. Vroia doar sa se spele pe dinti si pe fata. Nimic mai mult intr-o dimineasta atat de nepromitatoar. Ca si toate celelalte de altfel. Se ridica.
„Iar ma lasi sa vorbesc singura…. Indiferenta asta ma omoara. Poate da Domnul si te barberesti si tu astazi. De fapt…. oricum esti frumos. Dar as vrea sa nu ma mai irit atunci cand te pup. Asa… inchide usa in timp ce eu vorbesc!” Se ghemui cu coapsele de piept, cu mainile inclestate pe pulpe si cu buzele bosumflate copilaresc chiar in podul palmelor. Ii era frig la picioare.

Asta se petrecea in camera mare din apartamentul 5 din primul bloc de pe strada Ciresului. Ciudat nume pentru o strada ce nu detine decat un singur copac. Si acela e un nuc.
Un nuc si doua Floarea-Soarelui care nu se stie cum au rasarit chiar in fata santierului vecinului de vis-a-vis, domnul Mihalache.
El il ajutase pe domnul Mihalache sa-si faca proiectul de casa, fara sa-i ceara un leu. Dar nu din bunavointa pentru aproapele, ci din bunavointa pentru sine. Pe vremea aceea se ura pentru ca nu reusea sa faca nimic, in afara de … nimic si era slabit.
Acum se uraste pentru ca face prea multe si tot slabit e.
Maine se va uri si mai mult pentru ca si-a terminat proiectul la timp si ii vor ramane prea multe ore in care sa se gandeasca la ea.
Si cand va face asta, se va uri si mai mult.
Se uraste pentru ca nu a ascultat-o noaptea cand ii povestea ganduri pentru ca nu putea adormi fara ceaiul ei de lamaie, se uraste pentru ca nu i-a luat cainele acela din parcarea Realului pentru care ea suspina ca un copil promitand ca il va ingrji ca ochiii din cap.
Se uraste pentru ca nu i-a spus „te iubesc” atat de des pe cat simtea, iar asta doar pentru ca ea dorea. Inca se uraste pentru ca de Pasti nu a vrut sa o ajute la decorarea oulelor, pentru ca a lasat-o sa plece la servici in dimineata aceea, pentru ca si-a lasat telefonul la incarcat cand cei de la Urgente il sunau.

Se uraste de moarte pentru moartea ei.

Anunțuri

13 Responses to “De veghe in lanul cu Floarea Soarelui”

  1. julie Says:

    excelent maria…am citit pe nerasuflate. mai ales partea cu: se uraste pentru ca nu i-a spus te iubesc atat de des, iar asta doar pentru ca ea dorea.

  2. Maria Says:

    multumesc draga.
    ma bucur ca se intelege 🙂

    luv

  3. meowtzy Says:

    :-x… Frumoasa poveste! And very touching!!
    E trist ca mereu se intampla asa, de fapt sunt putini cei care realizeaza intr-adevar cate detalii, lucruri minore, ne fac viata frumoasa… Si de abia cand inevitabilul se intampla, atunci ne aducem aminte de ele…
    In plus,cuvintele mari…sunt foarte importante! Si repet (idem my blog) „mi-e frica de cuvinte…in special de cele mari”… Bine ar fi sa-nvatam sa le folosim cu grija…

  4. Maria Says:

    da, diana… detaliile sunt chiar micile impulsuri care fac ziua mai „traibila”. cu toate ca atnci cand am scris acest inceput de poveste (nu-l consider final) nu m-am gandit nici la detalii si nici la tristetea pe care o aduce o moarte.
    m-am gandit la antiteza si diferenta dintre doua persoane care se iubesc atunci cand reactioneaza la o situatie de criza.
    ea este senina, optimista si copilaroasa, dar refuza sa accepte realitatea, pretinzand ca mai locuieste acolo, in timp ce depresia si refularea lui sunt doar semnele acceptarii disparitei persoanei iubite.

    🙂

    tampenii

  5. Maria Says:

    richie.. nu te intrista.. e doar o poveste 🙂

  6. valee Says:

    alegoria de pe final e delicos de frumosa. well done Mariuca.

  7. Maria Says:

    delicios.. yumi yumi 🙂
    fain exprimat

  8. ruxish Says:

    si eu ce.as putea sa mai spun acum? la dracu cu toata lumea care nu vede niciodata nucul si floarea soarelui si ca eu de fapt spun te iubesc chiar si atunci cand iti spun sa pleci, chiar si atunci cand dorm si imi curg bale si ma aseman cu un melc, chiar si atunci cand vin cu noroi pe haine pt ca am alergat sa ajung la tine si m.am stropit…

  9. Maria Says:

    8-> da daaaaaaaaaaaaaaaaaaa

    (asta e un fel de sniff?)

  10. richie Says:

    Mi-am revenit. Ai schimbat culoarea 🙂 Nu mai e asa de intunecat totul

  11. tibi Says:

    foarte frumos scris, citeam cu foarte mult interes si vroiam sa dau in jos pana la final sa il citesc inainte sa vad si restul, muream de curiozitate sa vad ce se va intampla la sfarsit dar am rezistat tentatiei si am citit, incet, rabdator, fara sa imi iau ochii de la text, pana cand am ajuns la final, cand ai zis: „Se uraste de moarte pentru moartea ei.” am inteles tot, au inceput sa se lege toate (cate detalii ai reusit sa introduci in poveste, cat de bine s-au imbinat), si intr-adevar asa e, lucrurile mici fac viata colorata, si daca nu le dai importanta, devine alb-negru.

  12. marianu Says:

    Cati oameni nu regreta si traiesc in amaraciune pentru ca nu fac ce trebuie cand trebuie.
    Povestea ta pleaca de la ceva interesant dar se termina asa tragic. E buna ca morala de viata, spune te iubesc azi pentru ca nu toti vedem lumina zilei de maine insa multi vedem urma regretului.
    Sper sa fi de acord sa folosesc blogul tau in blogroll-ul meu sa pot promova ceva valoros.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: