scrisoare

Noiembrie 11, 2007

unghii-rosii-cana.jpg

 

 

 

 

„Iti amintesti cum era acum sapte ani? Seara cand ne-am cunoscut si privirile lungi inocente care ni le aruncam? Plimbarile prin parc si bancile galbene pe care ne prindea seara tarzie; la fel si trecatorii. Nu ne era jena de nicicare dintre ei cand ne sarutam si imbratisam ore-n sir?
Erau primele tigari fumate din viata mea, iar eu iti lasam brigheta mea pe post de „talisman” , trebuia sa o ascund de parinti si ti-o daruiam tie pana la urmatoarea intalnire.

Nici prin gand nu-mi trecea cum ar fi fost zilele de astazi; exista doar un „acum” in care ma priveai plin de drag, imi mangaiai chipul si imi furai mainile pentru a le inclesta in ale tale, iar eliberarea lor ma costa saruturi intregi.

Cand te grabeam sa ma conduci acasa pentru ca „ora de ajuns acasa” se apropia cu pasi extrem de repezi si vicleni atunci cand ne petreceam timpul impreuna.

Oare mai poti vedea miezul de femeie ce avea sa se formeze mult mai tarziu? Statea cuibarit in pieptul tau refugindu-se de ploaia rece de afara si incalzindu-si piciorusele in sosetele tale moi?

Oare poti sa ma mai vezi asa dupa ani de zile? Ani in care conversatile noastre constau doar intr-un salut. Ani in care m-ai vazut perindandu-ma cu diferiti indivizi, giugiulinda-ma cu insi dubiosi si imbratisand personaje straine tie alaturi de care paream ca zambesc.

Oare pe langa ridurile fetei neiertate de timp, cearcanele aruncate de munca, tocurile inalte si posetele din piele in locul adidasilor cu sireturi late si al gentilor de scoala ticsite cu insigne soade, pe langa umbra ramasa de pe inelar, mai poti zari chicotelile mele din miezul noptii ca raspuns la glumitele tale, unghile scurte ce-ti masau usor genunchii atunci cand te dureau?

Mai stii alergaturile ce le trageam pentru a prinde ultimul tramvai de seara, ciocolatile cu alune ce ni le pastram unul pentru celalat si buzele fragede ce-ti susurau suav zambetul ivit atunci cand ma priveai pe neasteptate?

Oare poti uita anii plin de bauturi si indepartari? Cat iti va lua sa ma privesti din nou ca pe fatuca caruia ii aratai din plin afectiunea si rabdarea ta? „

 

 

 

 

 

Anunțuri

9 Responses to “scrisoare”

  1. julie Says:

    Ii va lua o eternitate…caci timpul trece exponential mai repede decat sentimentele…si din pacate nu vor ramane doar amintirile, acolo unde timpul nu poate ajunge.
    F frumos postul :*

  2. hana Says:

    CINE-I SUBSEMNATUL MAI JANE AUSTEN?

  3. Maria Says:

    Orice se scrie pe un blog porneste de la ceva personal / adevarat si poate ajunge unde nici eu nu stiu.. mistery

  4. ihanna Says:

    …desi sunt omul piatra uneori, acest post m-a nipisoshit o leaca..frumos!

  5. UnCopilutz Says:

    Sunt momente în care amintirile sunt mai puternice decât sfatul sufletului, care-ţi zice să deschizi ochii.

  6. eghesheke dre Says:

    Mario ejti pre profunda. Eu zic sa vezi un shrinc.
    Peace out.

  7. ruka Says:

    bestiala fotografia

  8. Maria Says:

    nino, nino.. nu cred ca am nevoie 😉
    multumesc ruka


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: