nameless

ma urmareste, ma bantuie, ma deranjeaza, ma face sa devin fastacita, ma sugruma, ma minuneaza, ma deruteaza, ma incurca, ma constrange, ma leaga si ma orbeste, ma ghidila, ma cruta, ma impinge, ma adoarme, ma minte, ma imbata, incurca.

e peste tot… in capul meu, pe strada, in reclame, in vise, in telefon, printre randuri combinat cu litere, pe afise, in ore, sub poze, pana si pe bloguri, in reviste, in tatuaje, in nuante de rujuri, in slogane, in winamp, in amintiri, pe sticla de bere, in comentarii, in filme, pe manechine, pe flacoanele de demachiant, pe eticheta bluzei, in preturi si in cadouri, in carti, in varste, in prospecte medicale, in versuri, pe autostrazi si in grade.

sa-l fac abstractie ca il vad? sa uit ca-mi sare in ochi? sa fac pe naiva si sa mint ca nu inteleg? sa-l imbratisez si sa-l iau asa cum e intorcandu-ma in trecut?

uneori ma face sa zambesc si sa privesc spre cerul mohorat dorindu-mi sa fie mai luminos. ma face sa ma pierd in note muzicale si in gust de vin fiert. uneori imi deschide usa incet si ma plimba intr-o lume diferita de realitatea mea.

si e doar un numar.

Zana egoista

noaptea asta am avut bagheta magica.
am transformat oameni in broscoi, printese si printi, nefumator, capre si tapi, ursi si chipsuri, pogacele si taximetristi.
am fost zana cu bagheta din plastic, mai precis zana cu un pai.
dar nu m-am oprit niciodata aici.

am fost zana si in zilele in care el avea nevoie de o inviorare si, magic, i-am sters lacrimile.

in ziua in care ea a fost parasita de iubit exact inaintea bac-ului, iar eu am cocolosit-o cu cola, sandwichuri de la prette si cateva tigari.

in seara cand nu ai putut intra la party si te-am luat de brat infiltrandu-te pe ascuns .

am fost zana ta cand am venit cu umbrela pe ploaia aceea torentiala si te-am salvat.

in ziua disperata a intalnirii cu el cand ti-am adus acetona ca sa-ti refaci manichiura. doar nu era sa te duci cu unghiile alea la marea intalnire cu el.

am fost o alta zana in noaptea in care ai baut mult prea mult decat puteai duce si te-am adus acasa cu un taxi.

in seara in care am facut pizza pentru ca tu erai lihnita si nu era mai nimic de mancare in frigider.

am fost zana ta cand iti sopteam povesti intregi la telefon doar ca sa adormi linistit.

in zilele de scoala cand iti “imprumutam” pe ascuns lucrarea mea la teza.

am fost o zana cand te ascultam atunci cand ei se uitau dezaprobator la tine.

dar nu sunt mama ranitilor, vorba anei. nu cred ca am sa fiu vreodata, pentru ca sunt o zana prea egoista. toate favorurile, magiile, transformarile, metamorfozele pe care le-am facut au ascuns un scop constient sau inconstient pentru a ajunge la un “ceva” de care aveam nevoie sau pe care il vroiam.

sunt o zana cu viata de pisica, oricum as cadea nu am sa ma ranesc nicioadata atat de tare incat sa mor.

sunt o zana inrudita cu scorpionul, ce nu renunta la persoana proprie decat in cazul in care iubeste, iar asta se intampla rar.

asadar, chiar daca folosesc zaharul, nori de puf, paiete stralucitoare, raze de curcubeu, fluturasi cu pete, cafelute inimate si vise colorate sunt doar o metamorfoza a vanitatii sau doar ca si oricare dintre voi?

ne jucam…nu ne jucam

 

do u like playin’ hard to get?
recunoaste! o faci si tu atunci cand el te supara si vrei sa-l tii pe jar, cum se spune in romaneste, pentru ca a apoi sa te bucuri un pic mai mult de o imbratisare decat una initiala.
o faci si tu atunci cand inca nu stii exact ce se intampla … “ma place”, “nu ma place”, “e dragut”,”e dragut tare de tot, dar nu vreau sa par disperata”, “nu e dragut deloc”…

lasam impresia astfel ca avem nevoie de tertipuri pentru a fi cu cineva…
ne ascundem sentimentele doar pentru a putea fi apoi cu persoana draga?
ne este teama ca apoi riscam sa devenim vulnerabili, iar celalalt nu va fi interesat de noi sau se va juca?
toate astea suna ca si un mare balon mincinos: ne complacem in a ne arata neinteresat/a de cineva pe cand in sinea noastra rabdam, urlam si fierbem spre a ne arata afectiunea.

iar apoi recunoastem ca fara acest joc “inocent” lucrurile stau prea la locul lor si sunt prea previzibile astfel incat se cere o diversiune care sa nu duca altundeva decat la o situatie in care esti si in prezent, doar ca mai imbunatatita si cu mai multi fluturi in stomac.
intrebarile, framantarile, bataia de cap, nelinistea si stresul pe care jocurile astea le provoaca sunt delicioase cand isi ating scopul.

dilema pana la urma e asta: sa ne mintim gingas pentru a ne exprima dragostea intr-un final sau sa lasam dragostea asternuta asa cum vine ea?
ar trebui sa existe o conventie care sa interzica “to play hard to get” sau ne prefacem in continuare ca nu vedem nimic, in timp ce tu stai si astepti telefonul acela sa sune…. ring ring

win some, lose some

 

 

imi spune cineva “un alt an a pierdut si un alt an a castigat” , iar eu nu-l iau intr-un mod pur cliseic de genul “s-a mai dus un an din viata mea”, “am mai imbatranit cu inca un an” si toate isteriile fara rost ce se aud la zilele de nastere.

am pierdut, am castigat.

da, le-am avut pe amandoua.

am pierdut ocazia de a ma inscrie la erasmus, am pierdut multe numere de telefon, am pierdut randuri pretioase, am pierdut prietenii din liceu, am pierdut privirea lui furisata, am pierdut marea petrecere de plecare a lui roli, am pierdut cheile de la casa, am pierdut sarutul tau de noapte buna voi pierde concertul ‘pink martini’, am pierdut idei mari si tramvaie multe, am pierdut prea multe nopti intr-un timp atat de scurt ….. am castigat imbranceala din spate de a merge mai departe, am castigat gusturi mult mai rafinate, am castigat fratii mult mai dragi, am castigat multe rasarituri de soare, am castigat imbratisarea lui protectoare atunci cand ma clatin (la propriu si la figurat), am castigat cand am sarit gardul, am castigat mana ta in palma mea.

am pierdut, am castigat.

si amandoua m-au iubit, in sensul ca m-au facut sa simt ca traiesc, nu ca imbatranesc cu un an. si in fond, asta e cea faina parte din zi, sentimentul de a trai.

iar fraza asta poate intra si ea intr-un sertar special pentru clisee, ca de exemplu “Sufar, deci simt ca traiesc” – de ce credeti ca mai toti adolscentii vor sa fie emo? iar eu care credeam ca ei sunt emo doar pentru a fi in trend si din placerea pentru creionul dermatograf, dar de fapt ei sunt asa din cauza aceluiasi motiv pentru care noi ne dam dimineata jos din pat – si anume dorinta aceea mare ce fierbe in fiecare muschi, in fiecare vis, in fiercare cafea de “buna dimineata”, in fiercare noua nuanta de ruj cumparat, in fiecare sarut prelungit seara in fata usii, in fiecare miscare, in fiecare dans, in fiecare plan, in fiecare betie, in fiecare cui, in fiecare intalnire cu prietenii, in fiecare vacanta la mare sau la munte, in fiecare rugaciune, in fiecare…

dorinta de a simti ca esti viu.

about frendz ….

 

se spune ca “familia nu ti-o alegi, dar prietenii, da.” ei bine, eu nu cred. de cate ori nu ai avut o parere reticenta fata de cineva, ca apoi sa te uimeasca si fara sa vrei tu sau ea/el va apropiati? nu cred ca noi ne alegem prietenii. o prietenie se construieste, la fel ca si o relatie. cere timp, zambete, renuntari, cunoastere, acceptare, simt al umorului, iar apoi toleranta si iubire. daca un prieten da gres, pur si simplu il lasi acolo si mergi sa alegi pe altcineva? prietenii ne vin in cale, apar de unde nu ne asteptam, ne intelegem cu cine nu ne asteptam. nu cerd ca merge o prietenie daca incerc si ma chinui sa ma inteleg cu cineva doar pentru ca are pistrui pe nas sau poarta dc-uri, sau frecventeaza acealeasi localuri. nu zic nu, si astea sunt uneori lucruri care fac anumite conexiuni intre oameni, dar nu le reprezinta amicitia.

unii oameni ne sunt trimisi cred ca la momentul, locul, timpul sau circumstanta potrivita. faptul ca reiese ceva frumos depinde de ambele sau tripele persoane, dar nu in totalitate. timpul si incercarile si faptul ca anumite persoane “sunt acolo pentru tine” intaresc, astfel zisa, prietenie. poate acel “beeing there for somebody” apare de la un ochelarist cu pistrui si cu un cos pe nas din ultima banca a clasei, genul de tip pe care poate nu l-ai alege ca si prieten nicioadata, in viziunea ta, si dintr-o data iti dai seama ca nu esti tu cel care alegi…

e un destin, e un scop.

si da… e si proprie experienta la mijlocul postului… si poate e ocazia sa multumesc pentru exista lor in viata mea: ana, iulia, raluca, diana, ale, sia, hana, roxi, diana, iulia, mada, anca, alina, maria, mama, andrei, thomi, alin … ordine total aleatorie

 

 

happYness

se pare ca aveam nevoie de cateva zile departe de aici pentru a realiza ca, de fapt, sunt fericita. si o recunosc.

daca fericirea inseamna sa astepti cu nerabdare sa-i vezi pe cei la care tii, sa zambesti dimineata dupa ce iti dai jos patura de pe nas, sa te simti implinit chiar daca nu porti ultima colectie de la mango, chiar daca nu ai camera vopsita in culoarea pe care o vrei, chiar daca lucrurile nu se intampla cum te astepti clipa de clipa. daca te lasa sa accepti fara prea multe incruntari sa ai grija de un bebe, sa ai restante, sa nu-ti ajunga tot timpul resursele pentru a-ti lua nu-stiu-ce-fel de cercei sau a mai bea cateva bloody mary (si atunci probabil te lipesti de cineva sau le iei pe fete in plimbari lungi), sa gasesti o tona de lucrusoare care cer solutii si cu toate astea sa nu zamebsti fortat, sa privesti spre zilele ce urmeaza cu dorinta de a le trai ca pe ultimele, sa sclipesti doar pentru ca stai cu prietenii tai la un pahar de vin napadind amintiri amuzante si planuri marete de viitor, sa manci prajitura si saratele in miez de noapte nagandindu-te la nici un gram in plus, alergand cu cainii pe strazi… daca asta e fericire…. atunci eu sunt fericita. si nici nu am cautat prea mult.

iar tu ai sa-mi spui acuma ca asta nu e fericire, e doar o stare, o idee, o impresie sau doar un efect placebo.

iar eu am sa zambesc in continuare…

photo by Crystal

It’s a kind of magic..

m-am uitat la Broken English si intr-un mod ironic, dar totusi dragut, mi-a placut. si poate mi-ar fii placut filmul si mai mult daca la sfarsit protagonistii, un el si o ea, nu se intalneau “accidental” in metrou in ditamai Parisul, pentru a mai da o sansa cuvantului “noi”. e un pic cliseic, e un pic previzibil si e un pic sâcâitor, dar cu toate astea am trait cu pumnii stransi, cu ochii facuti mari, atat de mari incat genele iti ajung la sprancene, si dintii de sus se incaleca cu cei de jos.. doar pentru a sorbi finalul.

ce mi-a placut mai mult e felul in care gaseste ea raspunsuri la framantarile ei din circumstantele si personajele ce-i sar in jur. una interesanta a fost cand Clement, un strain parizian, ii spune fetei pe jumatate beata si plina de intrebari triste, ca unii oameni sunt impreuna doar pentru a nu fi singuri, in timp ce altii cauta magia. si o cauta…iar pana nu o gasesc nu sunt fericiti doar cu “a fi impreuna cu oricine”.

iar atunci ma intreb eu… oare asa suntem? suntem impartiti in doua categorii? oameni care se complac in ceea ce au in momentul de fata desi nu ii implineste complet si oameni care cauta sa-si imparta timpul cu cineva doar pentru ca acel timp sa fie plin de scantei? oameni ce se tem sa nu care cumva sa se trezeasca singuri 2 dimineti din 10 si oameni care sunt dispusi sa astepte 10 nopti pentru 2 dimineti de neuitat? oameni care se multumesc cu putin si oameni care strabat kilometrii de apa sau de pamant pentru a vibra? oameni care s-au obisnuit sa zica “asa e viata, asa stau lucrurile” si oameni care nu se opresc pana nu au ceva magic in viata lor?

yuuuuuumi

esti ca o inghetata.

colorata, placuta la vedere.

cand te simt fie ai un gust dulce, fie acrisor, fie intepator, fie molipsitor, fie atat de bun incat nu ma mai satur.

cand te topesti ai darul caracteristic de a-mi scapa printre degete.

uneori cu bucati mici de alune crocante ca tine atunci cand esti moroconos sau prost dispus.

cu topping de caramel care invaluie inghetata ca si atunci cand ma imbratisezi.

uneori gustul special de rom e presarat de stafide fine si moi precum tu te inmoi la privirea mea de catel.

savoarea de tiramisu, ca atunci reusesti sa ma ridici si sa ma binedispui.

iar cu bucatelele de capsuni din inghetata sunt dulci si roz ca orice clipa petrecuta impreuna.

photo by Aggtastic

naiv?

totul are o semnificatie, si nu pe post de cliseu, dar pe post de dar. un film, o scena, o poveste, un cantec, o piesa de teatru, o carte, un nume fie de floare, fie de budinca cu inghetata, un cadoas ascuns sub pragul usii sau sub fereastra imbrobodita cu ghivece de fori, o actiune, un gest, un apus de soare pe strada x, toate au cate o semnificatie pentru cineva. pentru un om a caror sanse sa-l cunosti sunt mici, oricat de mica e lumea. nu cred ca ai habar cate lucruri au loc in lumea asta pe post de dedicatie, iar tu le iubesti fiindca iti plac, nu pentru ca ai cunoaste gestul sau darul care se ascunde curios si timid in spate. nu ai idee ce film, ce culoare de rame ale geamurilor sau ale peretilor vezi, ce articol sau ce slogan dintr-o reclama citesti, ce versuri asculti si ce mare sentiment dedicat si ascuns, fie de dragoste, ura, recunostinta, frustrare, razbunare, regret sau daruire, a nascut acel mic viciu sau placere a ta. nu ai idee! poate nici tu si nici victima caruia ii se dedica cadoul expus unei lumi intregi ce nu are habar. ce naivi suntem unoeri si ce frumos se ascund si se imbina toate! nu ai idee…

si si si

si imi place mirosul de dupa plaja. cel de piele calda si insorita combinat cu putin parfum si cu dulcele miros al untului de cacao.

si imi plac norii intortocheati care in imaginatia mea se transforma in tot felul de animale albe intr-o jungla albastra.

si imi plac scoicile, se aseamana cu bucati rupte dintr-o stare de voie-buna.

si imi place gustul piersicii dupa ce trec de pielita pufoasa ce imi roade buzele.

si imi place sa nu ma mai agit, sa ma trantesc pe sezlong sau pe pat ca si cum mi-as lua zborul.

si imi place sa-mi rod unghiile din nou si sa rad de cat de scurte sunt, sa ma joc cu parul cand ma uit in sus, sa merg cu bratele incrucisate ca si cum mi-as tine de frig.

si imi place mirosul ce sta la suprafata pernei mele, miros de somn.

si imi place inca sa mai privesc rasaritul.

si imi place sa colectionez fotografii care ma impresioneaza.

si imi place gustul primei guri de sangria.

si imi place sa fiu privita, chiar si atunci cand ma prefac ca ma deranjeaza.

si imi place sa descopar muzica noua.

si imi place mirosul prafuit dupa ce ploaia s-a asezat.

si iata un post despre “imi place”. acestea sunt cele mai simple. altceva nu pot, e interzis.

photo by mario sorrenti