Little strangers

Ti s-a intamplat vreodata sa te gandesti la oameni pe care nu-i cunosti?
Cu toate ca parintii de mici ne-au avertizat in privinta discutiilor cu oamenii necunoscuti, noi nu ne-am dam batuti. Dar de ce?
Poate presupunem in sinea noastra ca ne este ceva mai usor sa vorbim liber si chiar sa ne deschidem unei astfel de persoane, gandindu-ne ca va fi prima si ultima oara cand o vedem, iar pe langa asta nu-ti cunoaste toate circumstantele vietii tale personale.
Si toate astea presarate de motto-ul Nu te cunosc, nu te pot judeca si vice versa.
Strainii pot fi obiectivi la destainuirile tale pentru ca nu-ti stiu aproape niciun amanunt ce le-ar da o parere dinainte sa-ti asezi frazele.
Strainii sunt misteriosi si e mai palpitant cand le vorbesti pentru ca, involuntar, le vei studia miscarile buzelor, grimasele, clipitul genelor sau bataia piciorului.
Strainii sunt imprevizibili, cel putin la prima descoperire, lasandu-ti dubii la finalul oricarei propozitii.
Sunt interesanti, iar daca interesul acesta devine mai mare decat dorinta de a conversa, ajungi sa-i cunosti si se muta la categoria cunostiinte, apoi fac un salt la amici si, poate mai tarziu, prieteni.

Dar atractia nu consta in formarea de prieteni noi sau ba, ci in misterioasa cunoastere pe care o ai fata de tine atunci cand iti observi reactiile si comportamentul fata de ceva sau cineva pe care nu stii daca sau cand ai sa-l mai vezi.